miercuri, 20 iunie 2012

ADRIAN NĂSTASE - TENTATIVĂ DE SUICID ÎNAINTE DE MOMENTUL ARESTĂRII - 20 IUNIE 2012 - 20.06.2012


Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, în noaptea de miercuri 20.06.2012 , după ce poliţiştii au venit la locuinţa sa, el provocându-şi o rană în zona gâtului cu un pistol pe care se pare că îl deţinea legal. Adrian Năstase are o plagă latero-cervicală, aproape de vena jugulară, produsă cu o armă de foc de calibrul nouă milimetri.
Adrian Năstase le-a cerut permisiunea poliţiştilor să îşi ia nişte cărţi din biroul său, potrivit surselor citate.

Fostul premier a profitat de moment şi ar fi încercat să se sinucidă cu un pistol. Unul dintre poliţişti a încercat să îl oprească, dar fostul premier s-a rănit în zona gâtului.

Ambulanţa l-a dus pe Năstase la Spitalul Floreasca.

După ce ambulanţa a plecat, la locuinţa lui Năstase a venit avocatul Ion Cazacu.

Victor Ponta a ajuns la Spitalul Floreasca: "Traian Băsescu e fericit acum?"




Ambulanţa l-a dus pe Năstase la Spitalul Floreasca.

După ce ambulanţa a plecat, la locuinţa lui Năstase a venit avocatul Ion Cazacu. Acesta a intrat în grabă şi nu a făcut declaraţii.

Potrivit procedurii, în momentulul în care o persoană este condamnată la închisoare, Poliţia trebuie să pună în executare mandatul de arestare emis de instanţă.

Declaraţia procurorului după efectuarea cercetării la locuinţa lui Adrian Năstase din Zambaccian



Procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului instanţei supreme, Valentin Şelaru, a declarat, miercuri noapte, că de la locuinţa lui Adrian Năstase au fost ridicate o armă de foc şi mai multe obiecte, precizând că cel mai probabil s-a tras un singur foc.

Valentin Şelaru a spus că cercetarea la faţa locului a fost încheiată, fiind ridicate mai multe obiecte, printre care şi o armă de foc, respectiv un revolver.
Întrebat câte focuri de armă au fost trase, şeful Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a spus că în urma cercetării la faţa locului "se poate afirma că este foarte probabil să se fi tras un singur foc de armă". El a precizat că proiectilul a fost descoperit la faţa locului.

Valentin Şelaru a mai spus că nu crede că este nevoie să se revină pentru cercetarea la faţa locului. El a adăugat că se vor face toate cercetările necesare într-un astfel de dosar.

Parchetul instanţei supreme a anunţat, miercuri noapte, că face cercetări în cazul tentativei de sinucidere a lui Adrian Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii".

"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat de organele de poliţie, iar din primele date comunicate a rezultat că ar fi existat o tentativă de suicid a numitului Năstase Adrian", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă condusă de procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru efectuarea cercetărilor.

Declaraţia doctorului Serban Brădişteanu la Spitalul Floreasca din Bucureşti



Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, miercuri noapte, că Adrian Năstase are mai multe plăgi împuşcate şi va fi operat joi dimineaţă, la orele 8.30-9.00, precizând că la uşa salonului fostului premier sunt poliţişti.

Şerban Brădiştranu a spus că starea lui Năstase este stabilă, dar fostul premier "nu se află într-o stare bună, în orice caz".
Potrivit lui Brădiştanu, Năstase are "mai multe plăgi împuşcate", însă întrebat dacă este vorba despre un glonţ sau mai multe, medicul a răspuns: "Nu aş putea să vă răspund".

"Deocamdată este pe tratamentul de bază pentru menţinerea funcţiilor vitate (...) Când a venit la spital avea puseu hipertensiv şi cu sângerare care era sub pansament", a mai spus Brădişteranu, precizând că fostul premier este la Terapie Intensivă.

Medicul a mai spus că joi dimineaţă, la orele 8.30-9.00, Năstase va fi supus unei intervenţii chirurgicale, precizând că operaţia trebuie să fie făcută.

Brădişteanu a adăugat că Năstase este conştient şi se poate comunica cu el.

Adrian Năstase va fi operat în cursul dimineţii de joi 21.06.2012



Şeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, Ioan Lascăr, a declarat, miercuri noapte, că Adrian Năstase va fi operat joi dimineaţă, după ce va fi stabilizat, precizând că poate spune că fostul premier "a fost norocos".

Profesorul Ioan Lascăr a spus că a participat la evaluarea lui Adrian Năstase, precizând că multe zvonuri despre starea acestuia nu sunt în acord cu realitatea.

"Pacientul va fi operat în cursul dimineţii de mâine, după ce va fi stabilizat", a spus Ioan Lascăr.

Întrebat despre ce fel de intervenţie este vorba, Ioan Lascăr a spus că este tipul de intervenţie recomandat în cazul traumatismelor prin împuşcare.

ADRIAN NĂSTASE EVALUAT DE MEDICI RENUMIŢI AI SPITALULUI FLOREASCA



Preşedintele PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, a venit, miercuri noapte, la Spitalul Floreasca, ea declarând că Adrian Năstase este evaluat de o echipă de medici din care fac parte Şerban Brădişteanu, Daniela Bartoş şi Mircea Beuran.

Ecaterina Andronescu a spus că starea de sănătate a lui Năstase este evaluată de cei trei medici.

Ea a mai spus că a vorbit cu băiatul lui Adrian Năstase, care era dărâmat.

Dan Şova şi Nicu Bănicioiu au fost la Spitalul Floreasca, ei spunând la plecare că sunt alături de Adrian Năstase şi de familia acestuia.

duminică, 10 iunie 2012

FRAUDE ELECTORALE 2012 - 10 IUNIE 2012 - 10.06.2012


Alegerile pot provoca mari pasiuni şi pot duce la incidente precum cele înregistrate în câteva zone de ţară.

BĂTAIE LA CĂLĂRAŞI


La o secţie din Călăraşi, votarea a fost suspendată după ce mai mulţi localnici s-au luat la bătaie şi au distrus mai multe urne.Potrivit Mediafax, scandalul a izbucnit într-o secţie de votare din comuna Curcani şi a fost nevoie de intervenţia Poliţiei pentru calmarea spiritelor; votarea a fost suspendată. Aproximativ zece localnici implicaţi în conflict şi care fac parte din două tabere de susţinători ai unor candidaţi la primăria localităţii au fost audiaţi imediat după aplanarea conflictului.

INCIDENTE LA BUCUREŞTI


Staff-ul de campanie al lui Sorin Oprescu a semnalat nereguli la vot. "La Secţia de votare 104, de la Şcoala Sfinţii Voievozi, strada Atelierului din Sectorul 1, observatorul Mişcării Europene a sesizat că la orele 6.20-6.30, urna de vot a fost sigilată. Precizăm că observatorul Mişcării Europene a atenţionat preşedintele de secţie despre această contravenţie, însă răspunsul acestuia a fost "Le-am pregătit eu, de aseară".
Legea electorală prevede că urma trebuie desigilată la momentul în care este adusă în secţia de votare, astfel încât toţi membrii comisiei şi observatorii să vadă că în urnă nu au fpost introduse, deja, buletine de vot.

NEREGULI LA CLUJ


La Cluj, USL a sunat la 112 să reclame că în apropierea unor secţiilor de votare din municipiul Cluj-Napoca există panouri electorale ale PDL şi a cerut îndepărtarea acestora.
Autorităţile anunţă că peste 120 de incidente electorale au fost semnalate azi-noapte, înainte de deschiderea urnelor, dar doar 37 au fost confirmate.

Peste 500 de incidente au fost sesizate de la deschiderea secţiilor de votare


Peste 500 de incidente au fost sesizate, duminică, de la începerea procesului electoral şi până la ora 13.00, fiind confirmate 163 dintre acestea, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

"De la începutul procesului electoral şi până la ora 13.00, la nivel naţional, au fost sesizate 534 de incidente, confirmate doar 163, dintre care 66 de contravenţii, fiind aplicate amenzi în valoare de 43.800 de lei, şi 56 de infracţiuni", a spus Marius Militaru.

Din totalul incidentelor, 241 au fost sesizate în mediul urban şi 293 în mediul rural.

"Cele mai multe sesizări, respectiv 104, au fost referitoare la promisiunea şi darea de mită. În ceea ce priveşte modul de sesizare a acestor incidente, se constată că majoritatea au fost făcute prin 112, unde s-au înregistrat 329 de apeluri", a afirmat Militaru.

El a menţionat că în 42 de cazuri reprezentanţii MAI s-au sesizat din oficiu, restul reprezentând sesizări primite de la partidele politice, biroul electoral, de la cetăţeni, ONG-uri sau mass-media.

"Referitor la infracţiunile înregistrate în această perioadă, precizăm că numai opt sunt cu autori necunoscuţi până la acest moment, în celelalte cazuri fiind cercetate 57 de persoane", a adăugat Militaru.

PREZENŢA LA VOT 10 IUNIE 2012 - 10.06.2012


Prezenţa la vot până la ora 14.00 este de 27,69 %, a declarat Marian Muhuleţ, purtător de cuvânt al BEC. La alegerile locale din anul 2008, la primul tur de scrutin, la ora 14.00, la nivel naţional se înregistra o prezenţă de 23,26 %.



Conform BEC, în mediul urban s-a înregistrat, până la ora 14.00, o prezenţă la vot de 24,72%, iar în mediul rural de 31,74%.

În judeţul Ilfov se înregistrează, potrivit BEC, cea mai mare prezenţă la vot, de 35,64% din totalul alegătorilor înscrişi în liste, acest judeţ fiind urmat de judeţele Dâmboviţa (34,68%), Giurgiu (34,09%), Teleorman (32,80%) şi Prahova (31,19%).

O participare mai redusă la vot se înregistrează în judeţul Timiş, respectiv 23,08%, din alegătorii înscrişi în listele electorale, urmat de judeţele Maramureş (23,15%), Arad (24,70%), Satu Mare (25,63%) şi Bistriţa-Năsăud (25,64%).
Datele au fost estimate pe baza unui eşantion reprezentativ format din 2.763 secţii de votare, cu o marjă de +/-3%.
La alegerile locale din anul 2008, la primul tur de scrutin, la ora 14.00, la nivel naţional se înregistra o prezenţă de 23,26 %.

La acel scrutin, 19,31 % din alegătorii din mediul urban s-au prezentat la vot până la ora 14.00, iar în mediul rural 28,72 %.

Prezenţa cea mai mare la urne s-a înregistrat atunci în judeţele: Ilfov - 32,05 %, Giurgiu - 29,50 %, Dâmboviţa - 29,46% %, Neamţ - 28,98%, Teleorman - 28,72%. Cea mai scăzută prezenţă la vot s-a înregistrat la alegerile din 1 iunie 2008, pânã la ora 14.00, în judeţele: Timiş - 18,41 %, Maramureş - 19,42%, Satu Mare - 20,40%, Covasna - 21,14%, Sibiu - 21,15%.
Cu 7 ore inainte de inchiderea urnelor, in Capitala 21,99% dintre alegatori se prezentasera la sectiile de votare. Cea mai mare prezenta la vot se inregistreaza in sectorul 1 (24,15).

Iata prezenta la vot pe sectoare:



Sectorul 1 - 24,15
Sectorul 2 - 21,96
Sectorul 3 - 20,.09
Sectorul 4 - 22,49
Sectorul 5 - 21,59
Sectorul 6 - 22,87%.

Prezenţa la vot la ora 10.00



Conform BEC, în mediul urban s-a înregistrat, până la ora 10.00, o prezenţă la vot de 7,81%, iar în mediul rural de 10,60%. La alegerile locale din anul 2008, la primul tur de scrutin, la ora 10.00, la nivel naţional se înregistra o prezenţă de 7,01%.

În judeţul Ilfov se înregistrează, potrivit BEC, cea mai mare prezenţă la vot, de 12,93% din totalul alegătorilor înscrişi în liste, acest judeţ fiind urmat de judeţele Teleorman (12,89%), Dâmboviţa (12,72%), Giurgiu (12,30%) şi Olt (12,16%).

La polul opus se află judeţul Maramureş, unde se înregistrează cea mai scăzută prezenţă la urne, de 5,51% din alegătorii înscrişi în listele electorale, urmat de judeţele Bistriţa Năsăud (6,17%), Satu Mare (7%), Cluj (7,16) şi Sălaş (7,41%).

Datele au fost estimate pe baza unui eşantion reprezentativ format din 2.763 secţii de votare, cu o marjă de plus minus 3 la sută.

sâmbătă, 9 iunie 2012

REZULTAT FINAL ALEGERI LOCALE 10 IUNIE 2012 - 10.06.2012


Rezultate alegeri locale, sondaje exit poll, procentele candidatilor, invingătorii alegerilor locale şi procentele partidelor, toate aceste informaţii şi multe altele legate de alegerile de duminică pot fi aflate foarte usor şi rapid pe Internet.



Peste 300 de oraşe şi peste 2.500 de comune îşi vor alege primarii şi membrii consiliillor locale în ziua de 10 iunie. Cititorii adevarul.ro pot afla foarte uşor şi rapid cine a câştigat alegerile în toate aceste orase. Reteaua de jurnalisti Adevarul din toate judetele Romaniei va pune la dispozitie in timp real rezultatele sondajelor exit poll realizate de televiziuni dar si rezultatele alegerilor locale.
Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele alegerilor electorale 2012. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre alegeri, ziua votului şi rezultate alegeri locale 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos. Iată mai jos lista:


Rezultate alegeri locale Alba: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Arad: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Pitesti şi Arges: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Bacau: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Oradea şi Bihor: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Bistrita - Nasaud şi Bistriţa: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Botoşani: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Braşov: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Braila: detalii AICI


REZULTATE ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Buzău: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Resita, Caransebes si judetul Caras-Severin: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Călăraşi: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Clij-Napoca si judetul Cluj: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Constanta: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Craiova şi Dolj: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Galaţi: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Giurgiu: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Târgu-Jiu şi Gorj: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Deva şi Hunedoara: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Iaşi: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Neamţ şi Piatra Neamţ: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Slatina şi Olt: detalii AICI


Rezultate alegeri locale din Maramureş şi Baia Mare: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Targu-Mures si Mures: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Ploiesti şi Prahova: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Salaj şi Zalau: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Sibiu: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Suceava: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Teleorman şi Alexandria: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Timisoara, Lugoj si timis: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Tulcea: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Vaslui: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Ramnicu Valcea si judetul Valcea: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Focşani şi Vrancea: detalii AICI

Rezultate alegeri locale:

Duminică 10.06.2012 vei putea afla, pe stafie.blogspot.com , cum se decide soarta oraşului şi judeţului tău: rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale .

REZULTATE ALEGERI LOCALE ROMÂNIA 2012 - 10 IUNIE 2012 - 10.06.2012


Rezultate alegeri locale, sondaje exit poll, procentele candidatilor, invingătorii alegerilor locale şi procentele partidelor, toate aceste informaţii şi multe altele legate de alegerile de duminică pot fi aflate foarte usor şi rapid pe Internet.



Peste 300 de oraşe şi peste 2.500 de comune îşi vor alege primarii şi membrii consiliillor locale în ziua de 10 iunie. Cititorii adevarul.ro pot afla foarte uşor şi rapid cine a câştigat alegerile în toate aceste orase. Reteaua de jurnalisti Adevarul din toate judetele Romaniei va pune la dispozitie in timp real rezultatele sondajelor exit poll realizate de televiziuni dar si rezultatele alegerilor locale.
Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele alegerilor electorale 2012. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre alegeri, ziua votului şi rezultate alegeri locale 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos. Iată mai jos lista:


Rezultate alegeri locale Alba: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Arad: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Pitesti şi Arges: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Bacau: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Oradea şi Bihor: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Bistrita - Nasaud şi Bistriţa: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Botoşani: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Braşov: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Braila: detalii AICI


REZULTATE ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Buzău: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Resita, Caransebes si judetul Caras-Severin: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Călăraşi: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Clij-Napoca si judetul Cluj: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Constanta: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Craiova şi Dolj: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Galaţi: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Giurgiu: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Târgu-Jiu şi Gorj: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Deva şi Hunedoara: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Iaşi: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Neamţ şi Piatra Neamţ: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Slatina şi Olt: detalii AICI


Rezultate alegeri locale din Maramureş şi Baia Mare: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Targu-Mures si Mures: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Ploiesti şi Prahova: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Salaj şi Zalau: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Sibiu: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Suceava: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Teleorman şi Alexandria: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Timisoara, Lugoj si timis: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Tulcea: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Vaslui: detalii AICI


Rezultate alegeri locale Ramnicu Valcea si judetul Valcea: detalii AICI

Rezultate alegeri locale Focşani şi Vrancea: detalii AICI

Rezultate alegeri locale:

Duminică 10.06.2012 vei putea afla, pe stafie.blogspot.com , cum se decide soarta oraşului şi judeţului tău: rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale .

ALEGERI LOCALE ROMÂNIA 2012 - 10 IUNIE 2012 - 10.06.2012 - CE TREBUIE SĂ CUNOASCĂ ALEGĂTORII


Românii îşi aleg primarii, preşedinţii de CJ, consilierii locali şi judeţeni. Află unde şi cum poţi vota, sau ce documente îţi sunt necesare la urne.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştiţi despre alegerile locale de mâine, este că se desfăşoară într-un singur tur. Dacă acum patru ani primarii încă mai erau stabiliţi de un al doilea tur de scrutin, în condiţiile în care niciun candidat nu întrunea peste 50% din voturi, de această dată capătă mandatul de edil acela care obţine, pur şi simplu, cele mai multe voturi. Aceeaşi regulă se aplică şi în cazul preşedinţilor de Consilii Judeţene.

Unde votăm


Dreptul la vot se poate exercita numai în comuna, oraşul sau municipiul unde domiciliază votantul.
Fiecare alegător va vota la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea, potrivit delimitării făcute, şi unde sunt înscrişi în listele electorale permanente, în listele electorale complementare sau în lista suplimentară întocmită de primar.

Dacă o persoană a fost omisă de pe aceste liste, va putea vota, făcând dovada, cu actul de identitate, că domiciliază în raza secţiei de votare respective.
Dacă un alegător s-a mutat într-o altă localitate (sau într-un alt sector al Capitalei), cu cel puţin 3 luni înaintea datei alegerilor (mai precis până în 10 martie 2012), va putea vota în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Persoa­nele netrans­portabile din cauza bo­lii sau inva­li­dităţii, aflate în spitale sau în azile, pot vota cu urna mobilă, numai dacă au domiciliul în raza teritorială în care se află locul în care sunt internate.
Alegătorii netransportabili din cauza bolii sau invalidităţii, pot cere în scris, inclusiv în ziua votării, preşedintelui secţiei de votare de care aparţine, ca o echipă să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampila şi buletine de vot - la locul unde se află alegătorul, pentru ca acesta să-şi exercite dreptul de vot.
Persoanele condamnate care nu au fost lipsite de drepturi electorale şi cele arestate preventiv votează numai dacă au domiciliul în comuna, oraşul, municipiul în care se află penitenciarul în care sunt deţinute.

Cum votăm


Fiecare alegător va primi câte patru buletine de vot (câte unul pentru primar, preşedinte de consiliu judeţean, consilieri judeţeni şi locali).
Accesul în cabina de vot cu orice tip de aparate de înregistrare sau preluare imagini este interzis.
Ştampila cu menţiunea "VOTAT" se va aplica în interiorul patrulaterului care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului. În caz contrar buletinul de vot va fi anulat.
Buletinul de vot se îndoaie şi se introduce în urnă. Dacă, din greşeală, se introduce un buletin de vot în altă urnă decât cea destinată candidaturii nu este afectată valabilitatea acestuia.
După vot, se înapoiază ştampila preşedintelui secţiei de votare, care este obligat să ştampileze actul de identitate, menţionând data scrutinului. Pe cărţile de identitate se va aplica un autocolant cu menţiunea "VOTAT".

18,3 milioane de persoane
sunt aşteptate la vot pe 10 iunie

Alegerile de mâine sunt primele în care primarii vor fi decişi dintr-un singur tur de scrutin

Actele de identitate cu care se poate exercita dreptul la vot
Cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie;
Buletinul de identitate;
Paşaportul diplomatic sau de serviciu, aflate în termenul de valabilitate;
Carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor şcolilor militare.
Cetăţenii Uniunii Europene îşi pot exercita dreptul de vot pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.
Programul de lucru al serviciilor publice de evidenţă a persoanelor din Bucureşti va fi prelungit, astfel încât persoanele cu drept de vot care nu au act de identitate sau deţin unul expirat se pot adresa angajaţilor Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor din Municipiul Bucureşti inclusiv astăzi, între orele 8.00- 16.00, şi mâine, între orele 8.00- 21.00.

Drepturile şi obligaţiile legale ale votantului



Drepturile şi obligaţiile legale ale celui care se prezintă la urne sunt următoarele:
împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, ori de către alte persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Excepţie va face alegătorul care, din motive temeinice constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate vota singur. El are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, cu scopul de a-l ajuta.
constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă înscrierea, cu bună ştiinţă, a unui alegător în mai multe liste electorale; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot; distribuirea de băuturi alcoolice în ziua votării, în perimetrul secţiilor de votare.
în ziua alegerilor, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare sunt interzise.
promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori în ziua alegerilor.
deschiderea urnelor înainte de ora stabilită pentru închiderea votării, precum şi utilizarea urnei speciale în alte condiţii decât cele prevăzute de lege constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

ALEGERI LOCALE ROMÂNIA 2012 - 10 IUNIE 2012 - FRAUDE LA SECŢIILE DE VOTARE


Medodele de fraudare a alegerilor se împart în două categorii mari: 1) cele în care acţionează atât membrii ai comisiilor secţiilor de vot sau militanţi ai forţelor politice, cât şi cetăţenii, care primesc un beneficiu material şi 2) cele în care frauda este comisă doar de reprezentanţii partidelor.




Cele mai cunoscute metode de fraudare a votului sunt “turismul electoral“, “suveica” sau “foto”. “Turismul electoral” reprezintă transportarea şi plata unor cetăţeni pentru a vota în alte localităţi decât cele de reşedinţă (pe listele suplimentare). Metoda este folosită cu predominanţă la alegeri europarlamentare, prezidenţiale, unde circrumscripţia este naţională, iar votul într-o anumită secţie nu este condiţionat de domiciliul pe raza secţiei de vot. Unele transporturi se organizează chiar în mai multe localităţi. Într-o anumită proporţie, turismul electoral este folosit şi la locale şi la parlamentare, uneori în combinaţie cu o procedură demarată anterior, cu complicitatea autorităţilor, de realizare a cărţilor de identitate pentru o anumită localitate cu câteva zile înainte.

Metoda “Foto”

este fotografierea cu telefonul a buletinului ştampilat “cum trebuie” ca dovadă pentru primirea unei sume de bani.

“Suveica”

. Cel puţin un buletin este marcat anterior votării, cu stampila de control şi cu ştampila “Votat” pe un anumit partid sau candidat. Alegătorul, parte a fraudei, primeşte un buletin de vot normal când vine în secţia de votare, dar îl introduce în urnă cu cel ştampilat deja, îşi însuşeşte buletinul alb pe care îl înmânează altui alegător afară. Acesta urmează aceeaşi schemă, astfel încât fiecare alegător scoate ilegal din secţie câte un buletin.

Metoda „Căpşunarilor”

. În prealabil se fac cercetari și se fac „liste”cu persoanele plecate la muncă în străinătate și care nu vor fi în localitatea de domiciliu în ziua votului. Ulterior, diverse persoane cu drept de vot se deplasează în mai multe locuri și votează în numele acestora. Alteori, înşişi membrii comisiei de vot votează, eventual înaintea deschiderii urnelor, în numele acestora cunoscându-le datele personale şi semnând ulterior pentru aceştia că s-au prezentat la vot.

Metoda “Cămaşa”

. Alegătorul plătit intră în secția de votare și susține că nu este apt să voteze singur sau nu ştie carte. Acesta solicită ca un anumit însoțitor să-l ajute. Alegătorul și însoțitorul intră împreună în cabina de vot. Acel însoțitor are sarcina de a se asigura că buletinul depus de alegător în urnă este ștampilat potrivit înțelegerii anterioare dintre mituitor și alegător. Metoda “Cămaşa” tinde să fie folosită din ce în ce mai puţin datorită “succesului” metodei foto. În plus, BEC a decis anul acesta că necunoaşterea de carte nu e un temei ca alegătorul să meargă însoţit în cabină.

O altă modaliate de fraudare a alegerilor constă în acordarea de bani, bunuri, pachete cu produse alimentare, diverse promisiuni în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze cu o anumită persoană. Asemănătoare este şi metoda ”Biblia”, utilizată des în mediul rural priveşte alegători din categoria nevoiaşi şi credincioşi, de preferinţă bătrâni, care în schimbul unei sume modeste fac un jurământ cu mâna pe Biblie că vor vota cu cine sunt îndemnaţi.

Metoda “Înghesuiala”

. Aglomerarea intrării în secţie de către persoane pregătite în acest sens îngreunează intenţionat exprimarea votului de către cetăţeni sau de către susţinătorii unui anumit partid. Metoda este folosită pentru obstrucţionarea votului în secţiile unde se ştie că un partid este favorit.

Metodele de fraudare în care sunt implicaţi exclusiv membrii secţiilor de vot şi reprezentanţii partidelor

Utilizarea în exces şi necuvenit a “urnei mobile” şi „Urna mobilă schimbată”. De obicei se ştie exact câte persoane (nedeplasabile) vor vota prin intermediul urnei mobile. După încheierea traseului, urna mobilă se pune în portbagajul maşinii cu care se deplasează cei doi membri din secţia de votare arondată şi se acoperă cu o prelată. Când se ajunge la secţia de votare, de sub prelată se scoate o urnă mobilă similară, cu buletine în numărul anticipat dinainte, dar ştampilate anterior pe „cine trebuie”.

Buletinul de vot „rebutat”

(considerat ca fiind necorespunzător cerinţelor stabilite de legislaţia electorală privind editarea buletinelor de vot), sau anularea pe nedrept a unui buletin. Victime ale acestei metode cad deseori partidele mici care nu au reprezentanţi în secţii, dar şi partide mari. În acest caz, reprezentanţii secţiilor îşi împart în vederea numărării teancuri de buletine scoase din urne şi câteodată pun la teancul de anulate buletinele corecte ale adversarilor politici.

Metoda “Fifty-fifty”

. Buletinele nefolosite pot fi împărţite în complicitate între reprezentanţii Biroului şi introduse în urnă, fiecare pentru partidul lui. De obicei funcţionează în secţiile mici, unde nu sunt observatori.

Metoda „uitucul”

. Se întâmplă când membri Biroului uită cu intenţie să aplice timbrul autocolant pe buletinul de identitate, respectiv CI ale celui care votează, dându-i astfel posibilitatea de a vota din nou.

Metoda “Distrugerea”

. Dacă ştampilele cu “votat” rămân la discreţia membrilor biroului după încheierea votului şi desfacerea urnelor, este posibilă ştampilarea anumitor buletine, care ulterior vor fi anulate.

Metoda „Ştampila cu elastic”

- se leagă în jurul încheieturii de la mână, cu un elastic o ştampilă contrafăcută şi în timpul numărătorii se ştampilează buletinele contracandidatului, provocând astfel anularea votului respectiv. Este o metodă folosită pe scară largă în mediul rural şi în oraşele mici. Ştampila poate fi lipită pe cureaua de la ceas sau pe un inel.

Metoda „Maradona”

. În unele clipe de neatenţie a colegilor din secţia de votare la numărarea voturilor, anumite buletine se mută dintr-un teanc într-altul, ducând astfel la vicierea rezultatului numărătorii voturilor. Se practică în secţiile de votare mari şi când nu există riscul renumărării voturilor.

Însă

cele mai grave metode de fraudă electorală sunt cele prin care se falsifică procesele-verbale cu rezultatul votării

. “Procesul – verbal făcut de acasă – se practică cu precădere în localităţile mici şi izolate. Preşedintele secţiei de votare are un proces-verbal gata făcut. După numărătoare, cei din secţia de votare primesc de la şef câteva pahare cu băutură pentru că s-a terminat treaba (procesul electoral) şi, profitând de neatenţia chefliilor, acesta le dă la semnat falsul proces-verbal”, se arată într-un manual anti-fraudă al PSD din 2012 obţinut de NewsIn. Metoda „Post vot” – preşedintele secţiei de votare are un formular de proces-verbal în alb pe care îl completează şi-l semnează în fals pe drumul de la secţie la biroul electoral judeţean.